
IMPACT Developer & Contractor S.A. („Impact”) (simbol bursier IMP), primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București, raportează în 2024 un profit net individual de 84,8 milioane de lei, dublu față de anul anterior. Și la nivel de grup, profitul net consolidat s-a dublat în 2024, la 59,2 milioane de lei, iar cifra de afaceri consolidată preliminară a crescut cu 80% față de 2023, la 308,2 milioane de lei.
Vânzările de locuințe au crescut cu 108% comparativ cu 2023, la 328 de unități tranzacționate, la care se adaugă un spațiu comercial. Împreună cu locurile de parcare, grădinile și boxele aferente, acestea au generat venituri de 219,4 milioane de lei în 2024. Un impact semnificativ în aceste rezultate l-a avut demararea procedurii de semnare a contractelor de vânzare-cumpărare și de livrare a apartamentelor din noua fază de dezvoltare a cartierului GREENFIELD Băneasa. În ultimul trimestru al anului 2024, 201 unități din această nouă fază au fost vândute și predate către noii proprietari.
La finalul anului, IMPACT avea 130 de locuințe pre-vândute și rezervate, cu o valoare a pachetelor de 77,1 milioane lei, care vor fi transformate în venituri pe parcursul anului 2025. Dintre acestea, 120 de unități se află în GREENFIELD Băneasa.
Anul trecut, compania a finalizat 732 de apartamente aflate în a patra fază de dezvoltare a cartierului GREENFIELD Băneasa din sector 1, București. La finalul anului 2024, 44% dintre acestea erau contractate. În LUXURIA Residence, ansamblul upper-midscale din Bulevardul Expoziției, gradul de contractare era de 95%, iar BOREAL Plus – Faza 1, complexul rezidențial din nordul Constanței, era contractat în proporție de 63%.
Gradul de îndatorare al grupului IMPACT a scăzut de la 28% în 2023 la 22% în 2024, iar valoarea împrumuturilor bancare s-a redus cu 96,5 milioane de lei, solvabilitatea grupului îmbunătățindu-se semnificativ. De asemenea, lichiditățile au crescut cu 21 de milioane de lei în 2024, ajungând la 72 de milioane de lei la finalul anului. Marja brută a grupului s-a situat la 28%.
„În cei 34 de ani de experiență pe piața rezidențială românească, am învățat că adaptarea este cheia pentru a naviga prin vremuri dificile și pentru a progresa. Această concepție ne-a ajutat și în 2024, un an cu multe provocări, marcat de impredictibilitate. Ne-am adaptat strategiile și ne-am eficientizat operațiunile și cheltuielile, iar asta a condus la rezultate pozitive: dublare a profitului net și creșterea cu 80% a cifrei de afaceri. IMPACT a continuat să dea dovadă de reziliență și să-și demonstreze capacitatea de creștere, marcând și o dublare a profitului pe acțiune. După un an intens pentru întreaga echipă IMPACT, ne bucurăm de rezultatele obținute și suntem motivați să ne continuăm planurile de evoluție, care vizează continuarea dezvoltării cartierului GREENFIELD Băneasa, închirierea 100% a spațiilor comerciale din GREENFIELD Plaza, vânzarea ultimelor unități din LUXURIA Residence și BOREAL Plus și dezvoltarea proiectului premium mixed-use în Barbu Văcărescu, București.”, a declarat Dan Sebastian Câmpeanu, CEO IMPACT Developer & Contractor.
IMPACT deține un portofoliu valoros de terenuri în București, Constanța și Iași, de circa 71 ha, cu potențial de dezvoltare pentru încă 7.333 de locuințe în 5 proiecte noi sustenabile. La data de 31 decembrie 2024, IMPACT avea autorizație de construire pentru 1.961 de unități în București, Iași și Constanța, cu o valoare de piață estimată la 1,4 miliarde lei.
Până la finalul anului 2024, IMPACT a închiriat 97% din GREENFIELD Plaza, primul centru comercial din portofoliu, certificat BREEAM Excellent. Cu o valoare de piață de peste 124 milioane de lei, proiectul mixed-use are o suprafață de 14.001 mp, care acoperă funcțiuni de retail, wellness și office.
Pe parcursul anului 2024, IMPACT a continuat implicarea în comunitățile dezvoltate, cu scopul de a oferi o mai bună calitate a locuirii. În luna aprilie, IMPACT a predat Primăriei Sectorului 1 terenul de 9.650 mp pentru începerea lucrărilor de construcție la școala și grădinița de stat din GREENFIELD Băneasa, care va deservi atât copiii din cartier, cât și pe cei din nordul Bucureștiului. În iunie, la inițiativa IMPACT și a reprezentanților comunității GREENFIELD, CNAIR și Administrația Străzilor București au reconfigurat intersecția dintre Aleea Teișani, breteaua DN1 și Centura București, cu scopul de a fluidiza traficul din zonă, în special pentru locuitorii din GREENFIELD Băneasa.
În noiembrie, compania a deschis drumul Prelungirea Bulevardul Platanilor, care face legătura între Drumul Pădurea Pustnicu și Bulevardul Platanilor în cartierul GREENFIELD Băneasa. În suprafață de 3.000 mp, acesta are trotuare și două benzi pe sens, despărțite de un spațiu verde median. Noul drum, o investiție de circa 1 milion de euro, are rolul de a facilita accesul tuturor locuitorilor din GREENFIELD și de a fluidiza traficul din cartier.
Ca parte a implicării sale în comunitate și promovare a sănătății prin sport, compania și-a consolidat în 2024 angajamentul pentru comunitate și responsabilitate socială, prin susținerea celor două ediții ale Festivalului Sporturilor, în Iași și în București, în cartierul GREENFIELD Băneasa.
Cu o experiență de 34 de ani pe piață, Impact Developer & Contractor S.A. este primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București. Acțiunile Impact Developer & Contractor S.A. („IMP”) sunt listate la categoria Premium a Bursei de Valori București. Societatea utilizează cele mai bune practici de guvernanță corporativă, transparență, responsabilitate şi comunicare cu investitorii, obținând ratingul 10 la evaluarea VEKTOR realizată de către Asociația Română pentru Relația cu Investitorii.
Misiunea Impact Developer & Contractor S.A. este de a dezvolta comunități, prin proiecte sustenabile, la standarde de calitate BREEAM Excellent, certificate nZEB, atât în București, cât și în marile orașe ale țării. Printre proiectele de referință ale dezvoltatorului se numără GREENFIELD Băneasa și LUXURIA Residence, acesta din urmă fiind primul proiect rezidențial din România cu certificare BREEAM Excellent. Ca parte a strategiei de extindere la nivel național, în 2023 Impact Developer & Contractor S.A. a finalizat în Constanța prima fază a proiectului rezidențial BOREAL Plus, proiect mixt format din vile și blocuri de apartamente și a obținut autorizația de construire pentru proiectul rezidențial GREENFIELD Copou, în Iași.