BMW Art Car – ateliere pentru artişti în Lagos, Dakar, Tangier, Nairobi şi Cape Town

Posted on 7 aprilie 2025Comentariile sunt închise pentru BMW Art Car – ateliere pentru artişti în Lagos, Dakar, Tangier, Nairobi şi Cape Town

„M-am întrebat cum aş putea face din Art Car un simbol şi o arhivă puternică pentru imensa creativitate artistică a continentului african”, spune Julie Mehretu, descriindu-şi ambiţia de a proiecta cel de-al 20-lea BMW Art Car din colecţia emblematică. Pictorul abstracționist american, născut în Etiopia în 1970, a prezentat publicului pentru prima dată creaţia sa artisitcă BMW M Hybrid V8 la Centrul Pompidou din Paris, în mai 2024. După ce a participat în cursa de la Le Mans o lună mai târziu, anul acesta marchează următorul capitol al proiectului în cooperare cu BMW Group: Colectivul African de Film şi Arte Media (AFMAC).

Conceptul pentru reţeaua de artişti panafricani a fost dezvoltată de Julie Mehretu împreună cu vechea ei prietenă, Mehret Mandefro, un producător de film nominalizat la Emmy – născută tot în Etiopia şi rezidentă în SUA – şi cofondator al Institutului Realness pentru formarea regizorilor africani. Sub îndrumarea unui grup de artişti africani şi internaţionali, inclusiv Mati Diop, regizor franco-senegalez şi câştigător al Berlinalei 2024, poetul american Robin Coste Lewis şi reprezantului kenyan al artei performative (artei spectacolului) Jim Chuchu, vor avea loc ateliere la Lagos, Dakar, Tanger, Nairobi şi Cape Town pentru aproximativ 50 de artişti. AFMAC se va conecta cu instituţiile culturale locale ce vor fi gazde, iar participanţii la atelier vor fi selectaţi prin apeluri deschise cu partenerii. Vernisajul va avea loc în perioada 15-19 aprilie la Lagos cu organizaţia culturală nonprofit „Angels & Muse” (Îngeri & Muze).

„Pentru prima dată în istoria de 50 de ani a Colecţiei BMW Art Car, BMW colaborează cu un artist pentru a dezvolta ideea mult dincolo de maşină ca obiect de artă pur. Această colaborare îmi este foarte apropiată de suflet. Ea extinde angajamentul global pe termen lung al BMW în domeniul filmului cu o iniţiativă remarcabilă care reprezintă schimbul, creativitatea şi diversitatea culturală – valori pe care le întruchipăm şi noi, în calitate de companie”, declară Ilka Horstmeier, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru Resurse Umane şi Imobiliare.

Fiecare atelier are ca rezultat o nouă producţie de film. Odată finalizate, filmele vor forma o antologie a filmului african contemporan, care va completa expoziţiile celui de-al 20-lea BMW Art Car creat de Mehretu. În 2026, antologia va debuta într-o expoziţie importantă dedicată AFMAC, împreună cu cel de-al 20-lea Art Car, la Muzeul Zeitz de Artă Contemporană al Africii din Cape Town. Curator va fi directorul executiv Koyo Kouoh, curatorul desemnat al Bienalei de la Veneţia din 2026. BMW Group a fost partener al muzeului de mulţi ani, contribuind la reţeaua sa extinsă de profesionişti din domeniul culturii şi instituţii caritabile din Africa pentru a înfiinţa AFMAC pe o bază durabilă şi pe termen lung.

Colaborare internaţională şi acces la istoria filmului african

Angajamentul social şi implicarea cu colegii în colective au modelat mereu munca lui Mehretu. În 2004, ea a fondat rezidenţa de artişti Denniston Hill în nordul New York-ului împreună cu artistul Paul Pfeiffer şi istoricul de arhitectură Lawrence Chua. Menţionat ca un loc de schimb, reflecţie şi refugiu, artiştii din diverse discipline şi medii îşi dezvoltă suplimentar practica acolo. Metodele de atelier concepute la Denniston Hill formează baza atelierelor AFMAC, în care artişti din diferite ţări africane şi diaspora globală se reunesc pentru a aborda probleme de identitate culturală, politică şi istorică. Sunt examinate formele de experimentare pe care le permite un colectiv translocal, modul în care moştenirea culturală şi politică poate fi negociată şi rolul pe care diferite medii îl joacă în atribuirea formelor de identitate.

Folosind material de arhivă din filme şi lucrări media africane, participanţilor li se oferă posibilitatea de a-şi dezvolta propriile abordări creative şi de a crea noi forme de artă media. În consecinţă, o componentă-cheie a atelierelor este proiecţia de filme africane greu accesibile pentru a extinde perspectivele istorice şi culturale. Obiectivul este de a crea infrastructuri durabile care să continue dincolo de ateliere şi să consolideze comunitatea artistică din Africa. Un punct central de abordare este furnizarea unei arhive de film online cu care artiştii africani pot lucra în mod continuu în viitor.

Discuţiile cu artişti şi prezentările publice ale AFMAC vor avea loc şi în afara Africii în 2025 şi 2026. Un calendar de evenimente şi informaţii suplimentare detaliate, inclusiv materiale foto şi filme, sunt disponibile la www.afmac.institute, o platformă digitală care documentează proiectul şi arhiva pentru cinematografia africană, realizată de agenţia de creaţie Pacific cu sediul în New York.

Colectivul African de Film şi Arte Media – etape

15-19 aprilie 2025: Lagos (Nigeria), în parteneriat cu Angels & Muse

Artist principal: Coco Fusco

2-6 iunie 2025: Dakar (Senegal), în parteneriat cu Fanta Sy şi Raw Material Company

Artist principal: Mati Diop

Iulie 2025: Tanger (Maroc), în parteneriat cu Cinematheque de Tanger

Artist principal: Zeresenay Berhane Mehari

Octombrie 2025: Nairobi (Kenya), partenerul comunitar urmează a fi stabilit

Artişti principali: Jim Chuchu şi Wanuri Kahiu

Decembrie 2025: Cape Town (Africa de Sud), în parteneriat cu Realness Institute

Artist principal: Otolith Group

Julie Mehretu este un artist american de renume mondial, născută la Addis Abeba în 1970. Practica lui Mehretu în pictură, desen şi print implică privitorul într-o articulare vizuală dinamică a experienţei contemporane. Printre distincţiile notabile se numără Premiul MacArthur, Medalia Departamentului de Stat a Premiul Artelor şi, în 2025, a primit gradul de ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor din partea Ministerul Culturii din Franţa. Lucrările ei au fost expuse pe scară largă la muzee, bienale şi galerii de pe tot globul. Mehretu este membru al Academiei Americane de Arte şi Litere, Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe, Academiei Naţionale de Design şi Academiei Naţionale de Ştiinţe din Etiopia. Ea face parte din consiliul de administraţie al Muzeului Whitney de Artă Americană, este curator şi absolvent a Academiei Americane din Berlin, membru al Consiliului Global la Zeitz MOCAA şi este cofondator şi membru al conducerii Denniston Hill. Mehretu trăieşte şi lucrează în New York City.

Mehret Mandefro este un producător nominalizat la Emmy, scriitor şi antreprenor, născută în Addis Abeba (Etiopia). Lucrările ei explorează adevăruri ascunse şi include documentare şi ficţiune, film şi televiziune, artă şi ştiinţă. Ea a cofondat compania de producţie multimedia Truth Aid Media şi a fondat compania de cercetare Truth Aid Impact, A51 Pictures în Etiopia, precum şi Institutul Realness din Africa de Sud. Anterior, ea a fost producător executiv al Kana Television din Etiopia şi este membră a Academiei de Cinematografie şi Ştiinţe.

Jim Chuchu este cântăreţ, compozitor, producător muzical, regizor, fotograf şi artist vizual. El a ajutat la înfiinţarea Nest Collective, un spaţiu de artă multidisciplinar şi colectiv de artişti în Nairobi. Primul său scurtmetraj – Homecoming (Întoarcerea acasă) – a fost prezentat la diferite festivaluri de film, de la Durban la Locarno. Seria de fotografie a lui Chuchu – Pagani – a fost evidenţiată la Dak’Art 2014, a 11-a ediţie a celei mai longevive bienale de artă contemporană din Africa.

Robin Coste Lewis, născută în 1964 la Compton (California), este autoarea cărţii „Voyage of the Sable Venus” (2015), câştigătorul Premiului Naţional de Carte pentru Poezie. Fost poet laureat din Los Angeles, Lewis deţine un doctorat în poezie şi studii vizuale de la Universitatea din California de Sud, un masterat în poezie de la Universitatea din New York, un master în studii teologice în sanscrită şi literatură religioasă comparată de la Facultatea Divinity a Universităţii Harvard şi o licenţă de la Hampshire College în literatură postcolonială şi scriere creativă. Lucrările ei au apărut în diferite reviste şi antologii, inclusiv The New Yorker, The New York Times, The Paris Review, Transition şi The Massachusetts Review. Lewis a predat la Hampshire College, Hunter College, Wheaton College şi NYU Low-Residency MFA din Paris. În prezent, este scriitoare rezidentă la Universitatea din California de Sud.

Mati Diop, este un regizor franco-senegaleză, născută la Paris în 1982. Cu primul ei lungmetraj – Atlantics (2019), câştigător al Marelui Premiu la Festivalul de Film de la Cannes – s-a impus ca una dintre figurile importante ale cinematografiei internaţionale de autor şi a noului val al cinematografiei africane şi din diaspora. În 2024 a urmat scurtmetrajul Dahomey, premiat cu Ursul de Aur al Berlinalei, iar ambele filme au ajuns pe lista scurtă a Oscarurilor.

Coco Fusco, născută în 1960 în New York City, este o artistă video şi de performanţă. Cu practica ei multidisciplinară, Fusco explorează modurile în care dinamica interculturală afectează construcţia sinelui şi ideile despre diferenţele culturale. Lucrarea ei se află în colecţiile muzeelor importante din întreaga lume şi a primit numeroase premii.

Wanuri Kahiu este un regizor, vorbitor şi scriitor de science fiction premiat. Filmul ei – Rafiki – a fost primul film din Kenya care a fost proiectat la Cannes, câştigând recunoaştere la nivel mondial. Numită unul dintre TIME 100 Next în 2019, ea este un lider cultural pentru Forumul Economic Mondial şi un avocat al libertăţii de exprimare. Prin AFROBUBBLEGUM, Kahiu susţine arta africană jucăuşă, puternică şi frivolă. Ea a regizat „Washington Black” pentru Hulu/20th Century Fox, „Look Both Ways” de la Netflix şi urmează să regizeze „Once on This Island” de la Disney.

Zeresenay Berhane Mehari, născut în 1974, este un regizor etiopian şi cofondator al A51 Pictures. Este remarcabil ca regizor al filmelor apreciate de critici precum „Difret” (Premiul publicului la Sundance şi Berlinale Panorama) şi „Sweetness in the Belly”. În afară de cinema, a fost cofondatorul şi directorul de conţinut original pentru Kana Television, cel mai mare canal de divertisment privat prin satelit gratuit din Etiopia.

Otolith Group a fost fondat la Londra în 2002 de către curatorii şi artiştii Anjalika Sagar, născută în 1968, şi Kodwo Eshun, născută în 1967, amândouă din Londra. Munca lor bazată pe cercetare acoperă imagini în mişcare, audio, performanţă şi instalaţii şi se implică în discursuri postumane, construind platforme intergeneraţionale şi interculturale.