În cadrul proiectului „Relaxare pe poteci de munte”, parte a programului strategic „Natură Curată, Relaxare Adevărată”, brandul de bere Ciucaș, alături de Asociația Act for Tomorrow și Asociația În Sluja Muntelui, a reabilitat integral traseul montan Valea Berii – Cabana Ciucaș – Vf. Ciucaș – Muntele Roșu, cu o lungime de peste 20 km.
Desfășurate în perioada mai – octombrie 2025, intervențiile au inclus refacerea marcajelor cu materiale reflectorizante, montarea a peste 100 de stâlpi noi de orientare, instalarea unui lanț de siguranță și a unui podeț de trecere, amenajarea a 4 zone de relaxare în puncte strategice, precum și amplasarea a 6 panouri informative. Pe parcursul proiectului, au fost colectate peste 3 tone de deșeuri abandonate pe munte, contribuind la redarea traseului în condiții mai sigure și mai curate pentru turiști.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul Asociației Act for Tomorrow și implementat în teren împreună cu Asociația În Slujba Muntelui, având ca obiectiv creșterea siguranței și accesibilității pentru drumeți, alături de protejarea mediului natural prin intervenții durabile.
Implicarea comunității face diferența
Reușita inițiativei s-a bazat pe contribuția comunității. Peste 150 de voluntari din toată țara au participat la lucrările de reabilitare, printre care și peste 70 de angajați Ursus Breweries, transportând materiale grele (saci de ciment, nisip, sute de litri de apă și stâlpi de peste 20 kg fiecare), săpând gropile pentru stâlpi, aplicând vopsea și montând fiecare element al infrastructurii montane cu atenție.
Munca lor a demonstrat că mobilizarea comunității poate avea un impact real asupra mediului și asupra siguranței celor care aleg să parcurgă traseele montane. Implementarea proiectului a beneficiat și de sprijinul Salvamont Cheia, care a oferit expertiză și suport logistic, asigurând desfășurarea intervențiilor în siguranță și cu respect față de specificul zonei montane.
Reabilitarea traseului are un impact direct asupra turiștilor, care se pot bucura acum de o experiență mai sigură și mai accesibilă pe munte, cu marcaje vizibile, puncte de orientare clare și zone de relaxare amenajate în locuri cu priveliști spectaculoase. În același timp, comunitatea locală beneficiază de un traseu reabilitat care sprijină turismul responsabil și contribuie la protejarea mediului.
Protejăm natura, îmbunătățim experiența în drumeții, cu rezultate vizibile pe traseele din Ciucaș
Au fost montați peste 100 de stâlpi noi de orientare, amplasați în puncte cheie pentru a facilita orientarea pe traseu. Vegetația care acoperea potecile a fost curățată, iar zonele vandalizate cu graffiti au fost curățate. În plus, a fost construit un podeț de trecere pe o parte impracticabilă a traseului și a fost instalat un lanț de siguranță pe segmentul marcat cu bandă galbenă, care leagă Valea Berii de Cabana Ciucaș. Complementar, au fost amenajate 4 spații de relaxare în zone strategice, unde drumeții se pot bucura de cele mai bune priveliști și de momente de odihnă în mijlocul naturii, și au fost amplasate 6 panouri informative, realizate în parteneriat cu ANMAP, menite să ofere turiștilor detalii utile despre traseu și despre regulile de protecție a mediului.
Un alt rezultat important al proiectului îl reprezintă colectarea a peste 3 tone de deșeuri abandonate pe munte, strânse de voluntari de-a lungul etapelor de reabilitare. Acest efort a contribuit la un traseu curat și sigur, demonstrând că responsabilitatea față de natură poate fi pusă în practică prin implicarea comunității.
Un demers pentru natură și pentru comunitatea pasionată de munte
Proiectul „Relaxare pe Poteci de Munte” este parte dintr-un demers mai amplu în cadrul programului „Natură Curată, Relaxare Adevărată” și are ca obiectiv întreținerea și reabilitarea unor trasee montane din România, astfel încât drumețiile să fie accesibile și sigure. Proiectul îmbină responsabilitatea față de natură cu dorința de a oferi comunității experiențe autentice de relaxare.
Implicarea în acest program are o semnificație aparte, Valea Berii fiind un loc simbolic pentru brandul de bere Ciucaș. Prin acest parteneriat, compania își reafirmă angajamentul față de natură și față de comunitățile care aleg să descopere muntele.
Prin aceste inițiative, Ciucaș consolidează poziția sa ca un brand relevant și conectat cu oamenii, care nu livrează doar un produs, ci o experiență completă: relaxare autentică, trăită în mijlocul unei naturi curate și îngrijite.
„Pentru brandul de bere Ciucaș, implicarea în acest proiect reflectă angajamentul de a lăsa natura curată și de a oferi comunității condiții reale pentru relaxare adevărată pe poteci de munte. Susținerea reabilitării traseului Valea Berii – Vf. Ciucaș – Muntele Roșu arată că mediul privat poate contribui direct la protejarea mediului și la crearea unor experiențe autentice pentru drumeți. Credem că mediul privat are un rol important în protejarea naturii și în sprijinirea inițiativelor care aduc beneficii reale comunităților. Prin acest parteneriat, ne dorim să arătăm că responsabilitatea față de mediu și față de oameni poate fi integrată firesc în modul în care ne raportăm la relaxare și la experiențele autentice pe care muntele le oferă” – Alexandra Cipăianu, Senior Brand Manager Ciucaș.
„Natură Curată, Relaxare Adevărată”: mai mult decât o inițiativă de voluntariat
Dorința organizatorilor este una pe termen lung: prin programul „Natură Curată, Relaxare Adevărată” ne dorim să amenajăm cele mai populare trasee de pe Muntele Ciucaș, omonimul celei mai iubite beri din România. Acest demers arată că implicarea mediului privat poate contribui direct la protejarea naturii și la crearea unor experiențe autentice de relaxare pentru comunitate.
Refacerea traseului Valea Berii – Vf. Ciucaș – Muntele Roșu are o importanță strategică pentru întreaga zonă montană, fiind un exemplu de intervenție care îmbină siguranța turiștilor cu protecția mediului și cu dezvoltarea responsabilă a infrastructurii montane. Prin acest proiect, se creează un model de bune practici ce poate fi replicat și pe alte trasee din România, contribuind la consolidarea turismului montan durabil și la creșterea atractivității regiunii. Investițiile în infrastructura de orientare, siguranță și informare, completate de implicarea voluntarilor și a mediului privat, arată că întreținerea potecilor nu este doar o acțiune punctuală, ci un demers de lungă durată, cu impact asupra comunităților locale și asupra modului în care oamenii se raportează la natură.
Asociația Act for Tomorrow, organizația care a inițiat și coordonat proiectul, a demonstrat că parteneriatele solide și implicarea comunității pot genera rezultate durabile. Ei au asigurat cadrul de colaborare cu partenerii, astfel încât intervențiile să fie organizate eficient, alături de partenerul cu expertiză tehnică.
„Acest proiect arată că atunci când comunitatea, organizațiile și partenerii privați colaborează, rezultatele sunt vizibile și durabile. Refacerea traseului Valea Berii – Vf. Ciucaș – Muntele Roșu este un angajament față de natură și față de oamenii care aleg să descopere muntele. Ne dorim ca acest demers să fie începutul unei serii de proiecte prin care să demonstrăm că muntele trebuie îngrijit cu aceeași responsabilitate și atenție cu care îi cerem să ne ofere refugiu și aventură. Este un pas important pentru toți cei care cred în puterea comunității și în frumusețea naturii”, Andrei Coșuleanu, Președinte Asociația Act for Tomorrow.
Un rol important în realizarea proiectului l-a avut și Asociația În Slujba Muntelui, care a coordonat lucrările tehnice și a mobilizat voluntarii ce au stat pe teren întreaga vară. Sub îndrumarea lor, echipele au reușit să monteze stâlpii de orientare, să refacă marcajele și să instaleze elementele de siguranță, completând efortul partenerilor și al comunității. Astfel, reabilitarea traseului a fost dusă la bun sfârșit printr-o colaborare strânsă.
„Suntem onorați să colaborăm în acest proiect de anvergură, care aduce împreună expertiza tehnică și implicarea comunității. Ne bucură deschiderea mediului privat de a investi în infrastructura montană, un domeniu esențial pentru siguranța și accesibilitatea traseelor montane. Credem că astfel de parteneriate reprezintă cheia pentru întreținerea pe termen lung a potecilor și pentru protejarea mediului natural, astfel încât muntele să rămână un spațiu sigur și primitor pentru toți cei care îl vizitează”, Florin Fratu, Președinte Asociația În Slujba Muntelui.
Finalizarea acestui proiect reprezintă un pas important pentru toți cei care aleg să descopere frumusețea Munților Ciucaș în condiții de siguranță. Traseul reabilitat devine un exemplu de responsabilitate față de natură și de atenție acordată comunității de drumeți.
Ciucaș este parte din portofoliul Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, liderul pieței de bere. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International.